Selgros – dincolo de aparențe

Dă mai departe!
Facebook
Google+
http://www.blogdebeauty.info/selgros-dincolo-de-aparente/
Twitter
Pinterest
Instagram


final-5Sunt pretențioasă când vine vorba de orice sortiment de carne. Tocmai de aceea, analizez ceea ce mi se pune în farfurie și dau la o parte ceea ce mă nemulțumește.

Astfel, alături de bloggerii ieșeni din Kooperativa 2.0, am mers la Selgros să aflăm cum decurg lucrurile dincolo de prejudecățile formate din diferite motive. Prin urmare, ne-am adunat în fața magazinului într-o după-amiază, fiind conduși ulterior spre locul în care se muncește cu drag și spor pentru a ne mulțumi pe noi, clienții.

Ajunși la locul cu pricina, am fost echipați fiecare în parte cu căști pentru cap, halate și șosețele pentru protejare, urmând ca apoi să intrăm în spațiul unde se lucrează.

Puțin înfrigurați (era o diferență dintre temperatura de afară și cea din interior), ne-am așezat unii lângă alții, așteptând ca șeful de raion, dl Nelu Munteanu, să ne povestească despre cum decurg lucrurile, scurt și la obiect, răspunzându-ne curiozităților.

Totul a început cu aducerea unei jumătăți de porc, spălată, curățată, etichetată, ștampilată (în funcție de ștampila folosită, ne putem da seama de calitatea alimentului) și cu un cod unic de lot pentru identificare. A urmat apoi tranșarea cărnii, urmată totodată și de mutarea noastră într-o altă încăpere. Acolo, un alt angajat aștepta să își facă treaba, fiind pregătit cu dispozitivele necesare – cuțitul bine ascuțit și mănușa pentru protecție. Urmărindu-l în acțiune, adică cum separa mușchiul, coastele, șoricul, ceafa etc., puteam spune că cel mai ușor lucru pe lume asta este să tai carnea, atât de experimentat era domnul măcelar.

A urmat apoi cea mai controversată parte din această vizită: prepararea crenvurștilor. Și vă pot asigura că nu există nici resturi și nici hârtie igienică în compoziția lor, ci doar: 70-80% carne, iar restul de 30-20% grăsime. Se adaugă sare, condimente, un ceai special, iar la final gheață. Rezultatul arată ca o pastă (bine omogenizată), care după ce este amestecată e introdusă în maț, derivând produsul în sine.

Mirosul din camera în care se afumă preparatele ne-a cuprins pe toți în cele din urmă și nu ne-am putut abține din degustarea mușchiulețului, gust care s-a impregnat pe papilele noastre gustative imediat. De asemenea, am fost asigurați că în caz de blocarea unui angajat sau a oricărei persoane în aparatele de coacere nu va reprezenta niciun pericol, întrucât sunt construite special pentru a se evita vreun posibil dezastru.

Dar vizita noastră nu se termină aici: aruncăm echipamentul și pășim spre o temperatură mult mai caldă, unde după ce ne-am exprimat poftele pe diferite căi am reușit să gustăm din produsele gătite într-un mod delicios și într-o atmosferă veselă.

Țin să precizez că oricine dorește să vadă ceea ce am văzut și noi, poate oricând să meargă și să confirme cele văzute. 

Fotografiile sunt realizate de Pichiu Alex.

Dă mai departe!
Facebook
Google+
http://www.blogdebeauty.info/selgros-dincolo-de-aparente/
Twitter
Pinterest
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *