Ședință foto de poveste!

Dă mai departe!
Facebook
Google+
http://www.blogdebeauty.info/sedinta-foto-de-poveste/
Twitter
Pinterest
Instagram

Când am auzit prima oară de Kooperativa 2.0 Iași, nici nu prea știam ce să cred. Da, că suntem o comunitate și că încercăm să ne promovăm. Însă, mi-am schimbat percepția pe parcurs când am realizat că dincolo de nume – K 2.0, se află pasiune, profesionalism, zâmbete, voie bună și cel mai important, faptul că s-au legat prietenii. Dar asta e vag pe lângă ce se întâmplă de fapt: evenimente, proiecte și întâlniri.

La ultimul blogmeet, cum încercam să mai stabilim una, alta, Paul Pădurariu ne-a propus nouă, bloggerilor ieșeni, o ședință foto la el în studio. Eu reacționez imediat și mă ofer să realizez un makeup doamnelor și domnișoarelor din blogosfera ieșeană.

Ideea era implementată, urma să ne apucăm de programări și să ne facem loc în agenda fiecăruia, reușind astfel să adunăm aproximativ 35 de oameni. Și așa am stat și am muncit de dimineață și până seara (cu drag și spor) în 2 zile consecutive – 19, 20 octombrie.

Pe Paul îl știu de muuult timp și întotdeauna mi-a plăcut ca om, nu este greu să se facă îndrăgit. Nu am avut însă niciodată ocazia să lucrăm împreună și nici să fiu fotografiată de el până acum (și pot spune că nu am regretat o clipă că m-am lăsat pe mâna lui).

Dacă intri pe blogul lui, la secțiunea „about me” vei da peste asta: „Din pasiune, pictez cu lumina. Fotografia a fost dragoste la primele cadre. Si ca orice dragoste adevarata, ea creste cu fiecare moment pe care il imortalizez. Despre mine, spun ca sunt un norocos care are sansa sa vada atat de des zambete, lacrimi de fericire si povesti de dragoste. Visul meu este sa pot indeplini dorinta tuturor celor care mi-au spus „As vrea ca momentul asta sa dureze pentru totdeauna”. „

A spus-o el pentru noi toți.

Paul e tot ce înseamnă profesionalism, degajare, implicare, detaliu și emoție. Da! Să știți că are și el emoții la fiecare ședință pentru că își dorește să-și mulțumească clienții, să-i dezvăluie exact așa cum sunt ei…pe scurt: să le intre în suflet.

În ceea ce mă privește, am avut parte de un alt tip de shooting. Eram și eu puțin inhibată (deși deobicei nu am probleme de acest gen), însă fotograful a știut exact cum să vorbească cu mine, încât produsul final să fie WOW!

Și cam așa a stat treaba pe 19 și 20 octombrie.  Așa că, pe Paul Pădurariu îl găsiți non-stop în studioul său care se află la Râpa Galbenă și cu această ocazie, va spun că are o ofertă care se adresează în mod special familiilor, iar pentru mai multe detalii intrați pe pagina lui oficială.

Și ca să vedeți despre ce vorbesc, las câteva dintre frumoasele fotografii pe care le-a realizat (urmând să postez mai multe și pe pagina mea de facebook).

Dă mai departe!
Facebook
Google+
http://www.blogdebeauty.info/sedinta-foto-de-poveste/
Twitter
Pinterest
Instagram

8 thoughts on “Ședință foto de poveste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *